”100 cele mai frumoase orase ale lumii” este exact ceea ce aveam nevoie intr-un
moment in care vizualizarea este foarte importanta in viata mea. Iar prin campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL si prin sprijinul Romsilva am avut aceasta sansa. Cartea te
transpune in cele mai indepartate colturi ale lumii, imaginile superbe fac greu
de selectat un anume oras din cele 100, iar modul in care ele sunt descrise
face ca totul sa para mai degraba un tablou decat un text, fiind foarte usor sa te transpui in locurile descrise.
Cateva
critici as putea aduce insa: imaginile sunt vechi (se vede asta dupa cladiri
care lipsesc sau masini si mijloace de transport in comun din anii 80), iar
descrierile sunt in concordanta (cu toate ca sunt foarte placute, nu sunt la curent cu actualitatea).
In
rest imi plac micile casute de pe lateralul paginii care iti spun unde sunt
cele mai faine hoteluri (si cele mai scumpe as putea zice), ce locuri sa
vizitezi si ce sa mananci cat esti acolo. Am aflat astfel ca in Lisabona exista
un peste „bacalhau” care se poate gati in nici mai mult nici mai putin de 365
de feluri! Sau ca bacsisul pentru notele de plata difera de la oras la oras si de
la tara la tara.
Cartea
este deosebita, ca de altfel toate cartile ce fac top-uri sub o forma sau alta. Faptul ca poti pleca intr-o calatorie in jurul lumii, fara macar sa te ridici din pat, este un lucru dragut pentru multi oameni, mai ales pentru aceia care nu au posibilitatea sa vada astfel de locuri. Pentru mine a fost o lectura mai degraba de transpunere in locurile pe care in maxim 8-9 ani le voi bifa pe lista de orase vizitate. E un ghid, desi mare (ca volum), si va fi de ajutor oricui isi doreste sau chiar calatoreste.
Personal am pus semne la orasele pe care vreau sa le vizitez si am stabilit exact si datele la care se va intampla acest lucru iar ceea ce ma entuziasmeaza cel mai mult e ca pe aceasta exista si SUA si Japonia! Asadar...Va recomand cu caldura sa...visati!